Consilier Dezvoltare Personală Sau Tripla Ţeapă

On February 16, 2016 by Lucia Grosaru

CDPSTT - FImage

Subtitlul ar putea fi “De ce să NU mergi la un consilier pentru dezvoltare personală”. Motivele, in extenso, mai jos.

Să începem cu începutul. În 2012 a fost avizată ca profesie cu acte în regulă o treabă care nu merge nici călare, nici pe jos, şi anume consilierul pentru dezvoltare personală. Sună oarecum onorabil, include cuvinte cheie pentru un public general şi mai ales, promite să fie disponibilă oricărei persoane ce a absolvit o facultate şi care este dispusă să investească o sumă oarecare în procesul de formare şi avizare profesională.

Mai mult, cum văzusem pe website-urile unor formatori la un moment dat, a deveni consilier pentru dezvoltare personală e mult mai avantajos decât a te forma ca psihoterapeut sau consilier psihologic şi din perspectiva costurilor de formare, şi din cea a timpului alocat formării, dar mai ales, la nivelul idependenţei profesionale, deoarece noua profesie nu presupune o monitorizare profesională ulterioară.

O minunăţie, ce mai! Analiza costuri/beneficii zice că mai bine, slabe şanse să găseşti.

Şi cum românul de rit nou nu ratează o ofertă bună – dovezi stau bormaşinile şi tigăile vândute la ofertă – a început, şi se menţine, buluceala la înscrieri şi certificări. Si mai bine încă, a fost buluceală si la obţinerea dreptului de a forma consilierii pentru dezvoltare personală, astfel încât acum, cred că e rar să intri în vreun bloc sau să treci de vreun sătuc în care să nu ai posibilitatea de a participa la sesiuni (nu şedinţe) de dezvoltare personală sau să devii un astfel de, hai să-i zicem, profesionist. În ritmul ăsta, mie nu îmi mai e clar cine va mai fi nedezvoltat personal în ţărişoară în deceniul următor. Dar să ne uităm mai de-aproape la ce presupune şi ce promite consilierea pentru dezvoltare personală.

Practic, consilierea pentru dezvoltare personală este echivalentul internaţionalului, dar majoritar nereglementatului, life coaching. Life coach poate deveni oricine are studii superioare, idem pentru consilierul în dezvoltare personală. Marea Britanie te avertizează totuşi că la ei, clienţii vor prefera mai degrabă un life coach certificat şi care este membru al unor organizaţii profesionale. La noi, nu te-avertizează nimeni de nimic. Oficial, cel puţin. Şusoteli şi discuţii mai mult sau mai puţin formale sau academice, se petrec şi aici. Semn bun. Unii ochi sunt deschişi şi unele urechi prind manipularea şi nonsensul.

Aşa că am decis să scriu prezentul blog post, o analiză critică a profesiei de consilier pentru dezvoltare personală, pentru cine e doritor de informare sau pentru cei care, ca şi mine, au amânat o abordare publică a subiectului.

Să purcedem deci la drum. Voi folosi ca bază a analizei documentul furnizat de Autoritatea Naţională pentru Calificări (ANC), standardul ocupaţional, consilier pentru dezvoltare personală (Text link mai jos).

*Am să încerc să mă menţin într-o notă critic obiectivă a comunicării şi nu am să îmi expun opinia despre competenţele profesionale ale membrilor echipei care a propus introducerea profesiei de consilier pentru dezvoltare personală în codul ocupaţiilor.

** Documentul are 30 de pagini şi multe date ce ar putea fi subiectul unei analize riguroase. Pentru a nu lungi nenecesar prezentul articol şi mai ales, din dragoste şi respect pentru timpul meu şi al cititorilor, am să abordez doar elementele ce îmi par semnificative.

*** Articolul prezent este o opinie. Specializată şi informată, dar o opinie.

Lucrurile stau prost încă de la început. Prima frază ce defineşte consilierul pentru dezvoltare personală prezintă una bucată bubă mare.

Consilierul pentru dezvoltare personală este un specialist care lucrează cu persoane sănătoase din punct de vedere psihic, care au nevoie să exploreze sau să depăşească diverse stări sau situaţii cu care se confruntă în evoluţia personală şi profesională, valorificând şi dezvoltând resursele şi potenţialul propriu.

Lucrează cu persoane sănătoase din punct de vedere psihic” – Pe lângă faptul că sintagma nu este una profesională şi poate fi interpretată drept ofensatoare la adresa persoanelor ce prezintă tulburări psihice, apare problema deciziei “specialistului” referitor la încadrarea clinică a potenţialului client. Cum decide un individ nepregătit în sfera psihopatologiei că persoana care i-a solicitat serviciile este “sănătoasă din punct de vedere psihic” (ca să utilizez termenul lor, care îmi displace maxim)? Simplu: Nu decide. Nu deţine competenţe să decidă. Unii îmi vor spune aici că mulţi (terifiant de mulţi, indeed) consilieri pentru dezvoltare personală au pregătire anterioară ca psihologi. Voi aborda “psihologul consilier pentru dezvoltare personală” ulterior.

Specialistul în consiliere pentru dezvoltare personală este o persoană neutră, imparţială, care îi susţine pe clienţi în investigarea situaţiilor problemă şi facilitează explorarea soluţiilor potenţiale pentru reglarea eventualelor disfuncţionalităţi [..]”

Cum ştie consilierul pentru dezvoltare personală să fie “neutru” şi “imparţial“, emoţional şi atitudinal, în condiţiile în care el însuşi nu a trecut printr-un proces de dezvoltare personală care să îi ofere metodele de analiză şi obţinere a unei astfel de stări? Pentru cei ce am trecut prin procese de dezvoltare personală şi/sau psihoterapie conduse de specialişti în sănătate mintală, problema se dezvăluie ca fiind mai complicată decât o declaraţie pe proprie răspundere că vei fi neutru şi imparţial.

*Mă abţin cu greu să nu fac o analiză directă pe text şi să mă rezum la aspectele cheie. Exemplu: “Specialistul în consiliere pentru dezvoltare personală este o persoană neutră, imparţială [..]“. Îi selectează să fie aşa înainte de training? Dacă nu, e doar  formulare care va gâdila multe orgolii.

Intervenţia specializată a consilierului pentru dezvoltare personală constă în ghidarea, susţinerea şi încurajarea interlocutorilor, prin intermediul unor tehnici şi instrumente specifice, în vederea sondării şi relevării propriilor capacităţi şi resurse şi a conştientizării punctelor critice din existenţa proprie şi a posibilităţilor de depăşire a situaţiilor neconvenabile într-o manieră particularizată.”

Specifice cărui domeniu sunt tehnicile respective? Răspunsul nu vine neapărat în documentul respectiv, ci din detalierea subiectelor abordate în unele cursuri de formare sau din descrierea serviciilor de consiliere pentru dezvoltare personală furnizate de cei certificaţi.

Astfel, printre tehnicile enumerate de consilierii pentru dezvoltare personală ca fiind dintre cele utilizate în sesiuni, le întâlnim pe următoarele: tehnici specifice abordării Gestalt, “tehnici cognitive” – bănuim că se referă la cele ce aparţin abordărilor din psihologia cognitivă, analiza tranzacţională, hipnoza Ericksoniană, art terapie, precum şi nelipsitele NLP (neuro-linguistic programming/programare neurolingvistică), EMDR (eye movement desensitization and reprocessing/ desensibilizare şi reprocesare prin mişcări oculare) şi EFT (emotional freedom technique/ tehnici de eliberare emoţională).

Pentru vorbitorii de limba engleză aş preciza că mie îmi pare că tehnica BS este dintre cele mai utilizate de consilierii în dezvoltare personală & Co.

Revenind. Cele de mai sus, exceptând acronimele, sunt abordări sau tehnici psihologice a căror utilizare responsabilă, şi uneori legală, trece de conştiinciozitatea unei lecturi şi încrederea în sine off-the-charts. Pe scurt, pentru stăpânirea cunoştinţelor necesare pentru a practica fiecare dintre abordările sau tehnicile pe care le listează cu uşurinţă consilierii pentru dezvoltare personală, sunt necesare programe de formare specifice, majoritatea de lungă durată, la finalul cărora se obţine dreptul de a folosi tehnicile în practica privată, iniţial supervizată, iar apoi în formă independentă.

A te trezi folosindu-le după faza auto-didact denotă cel puţin următoarele lucruri: neînţelegerea bazelor orientărilor şi tehnicilor, neînţelegerea riscurilor pentru client în cazul în care tehnicile sunt utilizate iresponsabil şi neînţelegerea limitelor de competenţă.

Consilierul pentru dezvoltare personală facilitează accesul indivizilor la resursele interioare proprii, dezvoltă talentele şi potenţialul uman, îmbunătăţeşte calitatea vieţii personale şi profesionale a celor interesaţi să progreseze în plan individual sau colectiv şi contribuie la realizarea obiectivelor şi aspiraţiilor acestora.

E Zâna Măseluţa, ce mai. Încă o dovadă că profesia asta nu ţine de profesionişti. Un profesionist care are o înţelegere adecvată a funcţionării psihice şi a interacţiunilor umane, cel mai probabil nu şi-ar atribui rezultatele, ci mai degrabă procesul, dacă ar fi să îşi atribuie totuşi ceva. În cazul de faţă, formularea îmi pare centrată narcisic, infantilă şi naivă. Atribuirea rezultatelor, mai ales în prezentarea serviciilor, îmi pare mai degrabă asimilabilă formulărilor de tipul “dezleg cununii, vindec ipotenţa (sic) şi te scap de deochi”.

Grupul de beneficiari ai consilierului pentru dezvoltare personală nu este limitat la abordările individuale, incluzând şi cupluri, familii, grupuri stabilite pe diverse criterii şi (drum roll) organizaţiile. Specialistul ăsta cu o formare de 3 până la 15 zile chiar că asimilează într-o zi cât alţii-n şapte.

Pentru că da, atât durează să obţii aceste mega-competenţe. Între 30/40 şi 150 de ore de formare, prima variantă fiind cea mai des întâlnită, iar pe cea de-a doua menţionând-o mai degrabă din fair play, pentru că de văzut, am văzut-o într-o singură situaţie.

Activitatea consilierului pentru dezvoltare personală este distinctă faţă de activităţile de psiho-terapie, psihiatrie, consiliere psihologică, prin prisma intensităţii şi complexităţii scăzute a problematicii clienţilor şi a instrumentelor şi tehnicilor specifice de lucru care se bazează pe non-directivitate.

Scurtă menţiune înainte de toate, pentru echipa care a redactat documentul. Să ştiti că nouă nu ne e ruşine să scriem psihoterapie într-un cuvânt. Te deprinzi cu treaba asta dacă citeşti măcar câteva cărţi de psihologie sau psihoterapie. Oh, wait.

Din formulare ai zice că au înţeles limitele de competenţă. Doar din formularea asta, că din cele spicuite şi menţionate de mine anterior, n-ai mai zice.

Şi încă o menţiune pentru segmentul ăsta, cu acelaşi destinatar. Şi psihoterapeuţii, psihiatrii şi cei formaţi în consiliere psihologică utilizează tehnici non-directive, în funcţie de formarea profesională specifică. Asta înţelegi când ai trecut printr-o formare. Oh, wait, again.

Consilierul pentru dezvoltare personală demonstrează foarte bune capacităţi de: comunicare, ascultare activă, atenţie pentru detalii, focalizare pe probleme, analiză şi sinteză, interacţionare şi adaptabilitate în condiţii de lucru cu categorii foarte diverse de persoane. De asemenea, el dovedeşte empatie, capacitate de câştigare a încrederii interlocutorilor şi de asigurare a confortului psihic al acestora, spirit de observaţie şi rezistenţă la efort intelectual prelungit.

Eu nu înţeleg dacă asta e o descriere sau un laudatio.

Două intervenţii aici: Şi antisocialul are “capacitate de câştigare a încrederii interlocutorilor”, iar “rezistenţă la efort intelectual prelungit”… pentru? Te-ai fi gândit ca era deja dovedită prin asimilarea informaţiilor si tehnicilor în doar câteva zile.

Consilierul pentru dezvoltare personală asigură deplina confidenţialitate privind problemele clienţilor, excepţie făcând situaţiile prevăzute prin lege.”

Foarte etic. Numai că… doar “problemele clienţilor”? Nu şi identitatea? Interesant, când lucrezi cu tematici atât de diverse.

Încă o menţiune pentru echipa care a redactat documentul: Şi prin asta se delimitează consilierul pentru dezvoltare personală de psihologi/psihoterapeuţi/consilieri psihologie, formularea în termeni de “problemă”.  Clientul serviciilor psihologice nu este văzut ca având o “problemă”, ci ca aflându-se într-o perioada dificilă, un impas. Cei familiarizaţi cu “tehnicile cognitive” ar sesiza diferenţa şi implicaţiile diferitelor formulări.

Restul paginilor documentului include detalieri ale celor de mai sus, precum şi precizări cu privire la standardele de formare şi evaluare. Imi pare interesant că există şi o variantă de supervizare profesională. Talking about the blind leading the blind.

Despre psihologii care deţin şi certificare de consilier pentru dezvoltare personală. Nu sunt nici, nici. Sau poate sunt mai degrabă consilieri pentru dezvoltare personală. Din perspectiva mea, sigur nu înţeleg ce presupune practica responsabilă a psihologiei. Sau, în unele cazuri, chiar bazele funcţionării psihice. Îmi pot imagina şi pot înţelege motive pentru care, chiar şi un psiholog cu o practică adecvată din perspectiva standardelor profesionale, şi-ar putea dori să aibă ocazia să practice psihologie în alte forme decât cele ce îi sunt acum disponibile în mod oficial, acestea fiind fie reglementate nesatisfăcător, fie ratează să considere o serie întreagă de competenţe şi servicii conexe ce nu îi sunt disponibile psihologului clasic. Pot înţelege că publicul larg ar fi probabil mai dispus să colaboreze cu o persoană a cărei etichetă profesională nu spune “psiholog” sau “psihiatru”.  Cu toate acestea, răspunsul nu poate fi reprezentat de consilierea pentru dezvoltare personală, o formă evidentă de pseudo-servicii ce emulează psihologia oficială, reglementată (şi nu mă refer aici la organismele de reglementare, ci la comunitatea profesională care a agreat de-a lungul timpului asupra standardelor de practică pentru diversele tehnici şi abordări psihologice). De ce? Pentru că nu oferă o suplimentare a competenţelor. Nimic, în afară de formarea accesibilă şi independenţa faţă de baza academică, nu reprezintă specificul consilierii pentru dezvoltare personală.

Consilierea pentru dezvoltare personală este, în opinia mea, încă o dovadă (pe lângă multele deja existente) a lui pseudo care continuă să convingă un public neinformat sau încă rezistent la informaţii din sfera “nemiraculosului”. Promisiuni pompoase, pseudo-specialişti, toate menite să îndepărteze individul de la recunoaşterea şi acceptarea unei realităţi, precum şi de la responsabilitatea personală cu privire la soluţionarea unor contexte dificile şi împlinirea propriului potenţial.

În titlu am menţionat o triplă ţeapă. Iată de ce.

Pentru beneficiari: Este creată iluzia colaborării cu un specialist. Specializarea lipseşte total. Beneficiarul poate avea încredere în consilierul pentru dezvoltare personală şi va considera că acesta poate, printre altele, face diferenţa între tipurile de probleme individuale sau cele la nivel inter-relaţional şi că dacă rezolvarea situaţiei specifice este de competenţa unui alt specialist (psiholog sau medic), va primi recomandarea din partea consilierului. Numai că acesta nu poate face diferenţa. Dintre multele riscuri prezentate de gestionarea neadecvată a unor contexte dificile, riscul cel mai mare este reprezentat de faptul că situaţii clinice ar putea fi agravate sau menţinute prin acest tip de serviciu. Psihologii şi psihiatrii cunosc faptul că decizia unei persoane de a se adresa unui specialist cu privire la dificultăţile pe care le întâmpină reprezintă un prim pas, crucial, în procesul de restabilire a unei funcţionări armonioase sau de gestionare a unor tulburări semnificative. Oportunitatea acesta poate fi ratată prin eşecul unei intervenţii iresponsabile.

Pentru consilierul pentru dezvoltare personală. Este vândută iluzia profesionismului şi a deţinerii cunoştinţelor adecvate necesare în ghidarea unui proces de restabilire a stării de bine sau de optimizare personală. Trei zile de formare şi o foaie de la ANC nu te pregătesc pentru gestionarea unei game largi de situaţii ce pot apărea în spaţiul de lucru (şi în cazul consilierii pentru dezvoltare personală este utilizat termenul de “cabinet”, pe care refuz să îl folosesc într-un astfel de context), mai ales cele de natură clinică. Eşti atras de psihologie, de dezvoltarea personală şi îţi doreşti să îi asişti pe ceilalţi în propriul proces de auto-cunoaştere şi împlinire a potenţialului personal? Nu lua calea care pare cea mai scurtă. Nu te duce în acelaşi loc. Destinaţia poate parea similară, dar doar de la distanţă. E o iluzie. O persoană dezvoltată personal nu validează iluziile de acest tip şi mai ales, nu încearcă să îi convingă pe ceilalţi să li se alăture într-un tărâm fictiv. * Nu am văzut rezistenţa la manipulare printre descriptorii profesiei de consilier pentru dezvoltare personală. Poate e un motiv.

La nivel social. Existenţa unor linii de practică pseudo-ştiinţifice stagnează progresul sau, şi mai bine, întoarce funcţionarea indivizilor la timpuri unde dovada ştiintifică nu era accesibilă. Societăţile dezvoltate acţionează în direcţia promovării abordărilor ştiinţifice, ce ajută dezvoltarea, şi a eliminării sau definirii adecvate a variantelor pseudo-ştiintifice, retrograde.

Consilierea pentru dezvoltare personală e similară aparatelor de fitness de la teleshopping a căror reclamă îţi promite ca vei slăbi fără să faci vreun efort. Doar că nu slăbeşti. Nu devii mai sănătos sau mai fericit.

Obţinerea schimbărilor semnificative este mai puţin confortabilă decât ar fi profitabil să pui în textul de reclamă. Dar e onest.

Surse

Autoritatea Naţională Pentru Calificări. Standard Ocupational. Consilier Pentru Dezvoltare Personală. Preluat la 15 Februarie 2016 de la http://www.anc.edu.ro/uploads/SO/CONSILIER%20dezv%20personala.pdf.

31 Responses to “Consilier Dezvoltare Personală Sau Tripla Ţeapă”

Lasă un comentariu