Cum depistezi rapid un psiholog cu o practică îndoielnică

On October 14, 2012 by Lucia Grosaru

 IABBC

Decizia de a te adresa unui psiholog pentru a depăsi momente dificile din viaţa ta sau pentru a optimiza utilizarea resurselor deja existente este de obicei destul de dificil de luat, mai ales dacă nu te-ai mai aflat niciodată pe canapeaua de terapie sau într-un cabinet de psihologie.

Această decizie poate fi însă uneori întâmpinată de un nivel scăzut al satisfacţiei faţă de serviciile psihologice, iar motivul poate fi (printre multe altele care însă nu fac tema prezentului blog post) chiar modul în care psihologul căruia v-aţi adresat înţelege să îşi practice meseria… de fapt, modul în care nu înţelege să îşi practice meseria. Da, ca în orice alt domeniu, şi acesta presupune practicanţi care îşi asumă responsabilitatea profesională şi practicanţi care se mulţumesc cu o înţelegere mult prea subiectivă a profesiei, o interpretare ce serveşte propriilor scopuri, mai degrabă decât o bază a unor servicii psihologice eficiente.

Colegial, codul deontologic prevede atenţionarea persoanei în cauză în scopul remedierii traiectoriei profesionale defectuoase şi eventual semnalarea cazurilor de derivă profesională  Colegiului Psihologilor. Oficial însă, prea puţine astfel de situaţii sunt semnalate, prea puţini colegi (cu numele) îşi corijează practica în urma bătăilor prieteneşti pe umăr şi prea mulţi clienţi rămân cu amintirea unor interacţiuni cu psihologul sterile sau chiar traumatizante.

De aceea, consider că educarea publicului larg cu privire la selectarea optimizată a specialiştilor cu care alegem să lucrăm, este un prim pas către rezultate îmbunătăţite, clienţi fericiţi şi (indirect, dar de impact) o “curăţire”/ triere în rândul profesioniştilor din domeniul psihologie.

Astfel, dragii mei cititori, aleg să va împărtăşesc câteva din filtrele pe care le puteţi aplica pentru a decide dacă persoana care vi se prezintă drept psiholog/psihoterapeut/consilier este cu adevărat “the real deal” sau o variantă îndoielnică a profesionistului (doar 10 de data asta; primele 2 sunt mai tehnice, dar esenţiale).

1. Lipsa dreptului de liberă practică

Această informaţie reprezintă “baza bazelor” (sic!). Niciun psiholog nu poate presta servicii psihologice în lipsa unui drept de liberă practică, eliberat de Colegiul Psihologilor din România.

Atenţie! Absolventul de psihologie NU ESTE NEAPĂRAT ŞI PSIHOLOG! Da, sună a non-sens, dar este adevărat. Diploma de licenţă în psihologie nu permite în sine practicarea psihologiei. Pentru a putea lucra în cabinet sunt necesare stagii suplimentare de formare profesională, în funcţie de fiecare ramură a psihologiei şi toate presupun obţinerea dreptului de liberă practică.

Cum verific dacă psihologul meu deţine un astfel de drept de practică?

a) Poţi solicita să îţi arate efectiv acest act. Este un document de format A4, cu un fundal portocaliu, cu timbru sec din partea Colegiului psihologilor, care precizează în mod obligatoriu numele psihologului, codul său individual, specialitatea şi treapta de specializare.

b) Poti vizita website-ul Colegiului Psihologilor, secţiunea Registrul Unic al psihologilor cu Drept de Liberă practică. Acolo introduci numele psihologului (cu diacritice) şi dacă apare pe listă, înseamnă că este acreditat.

c) Poţi suna la secretariatul Colegiului psihologilor şi să întrebi dacă psihologul respectiv detine drept de practică.

2. Verifică forma de exercitare a profesiei de psiholog

Conform reglementărilor Colegiului Psihologilor din România, psihologii cu drept de liberă practică îşi pot exercita meseria în următoarele forme: Cabinet individual de psihologie, Societate Civilă profesională, Cabinete de psihologie asociate sau Structuri de psihologie, acreditate de Colegiul Psihologilor din România.

Ca şi în cazul dreptului de liberă practică al psihologului, cabinetele, societăţile sau structurile de psihologie trebuie sa fie acreditate de Colegiu şi posedă un număr de identificare. Puteţi găsi o listă a tuturor formelor de exercitare a profesiei acreditate în Registrul Unic, Partea a II-a, pe website-ul Colegiului psihologilor din România.

Atenţie! Există firme sau ONG-uri care angajează pe posturile de psiholog persoane ce nu deţin drept de liberă practică sau nu şi-au înregistrat propriul segment de psihologie la Colegiul Psihologilor. Printre aceste structuri neacreditate se numără majoritatea clinicilor medicale private.

Şi acum, să trecem în revistă semnele mai putin oficiale pe care eu le consider relevante în identificarea unui psiholog cu o practică îndoielnică.

3. Când psihologul utilizează cuvinte precum “amiciţie”/”prietenie” sau si mai bine, termeni simbiotici, pentru a defini sau descrie relaţia voastră sau tipul de serviciu pe care îl oferă.

Deşi este foarte drăgălaş să ştim că persoana de lângă noi ne este alături şi înţelege prin ce anume trecem în momentele noastre mai putin bune, serviciile psihologice se numără printre serviciile profesionale de intervenţie în domeniul sănătăţii mintale şi a stării de bine. Prin inferenţă, serviciile pot fi calitativ satisfăcătoare şi se prezintă la un standard profesionist doar dacă ele sunt oferite de un specialist. Specialistul nu este “prietenul” sau “amicul” meu, nu este “celălalt eu” etc. Limita profesională este impusă şi de codul deontologic al profesiei.

Una din ipotezele ce se pot emite în această situaţie este că psihologul proiectează propriile nevoi sau dorinţe relationale, în relaţia cu clientul său. Un astfel de psiholog nu îţi poate fi de mare ajutor, din moment ce propria autonomie este discutabilă.

Inutil (sper) să mai precizez că relaţiile de natură sexuală sunt total interzise între psiholog-client sau psiholog-apropiaţii clientului. Aspectul rămâne valabil şi dacă relaţia profesională se încheie. Oficial, abia la 2 ani după încetarea relaţiei profesionale se poate pune problema unei relaţii de altă natură decât cea profesională.

4. Garantarea succesului intervenţiei – Big No-No

Succesul intervenţiilor psihologice  depinde de atât de mulţi factori ce nu se află în sfera de control a psihologului, încât promisiunea sau garantarea verbală sau în scris a rezultatului acesteia ar reprezenta o imprudenţă majoră din partea furnizorului serviciului.

Profesionistul îţi va explica o parte din factorii ce pot duce la succesul intervenţiei şi va estima probabil şansele de reuşită ale intervenţiei în situaţiile în care acei factori sunt prezenţi. Ţine cont că este doar o estimare, nu jurământ cu mâna pe fundiţă.

5. Dezvoltarea personală din domeniul psihologiei NU este similară dezvoltării spirituale din sfera ezoterismului/ocultului. Un psiholog profesionist NU le va alătura.

Psihologul NU a fost învăţat în formările sale profesionale să aducă în cabinet maeştrii de lumină, ghizi astrali, îngeraşi, zâne etc. NU foloseşte în sens ezoteric/strict termeni ca “energie”, “flux energetic”, “deblocare energetică”, ci doar pentru a se referi la impulsuri, la “energia pulsională”, diferită de sensul dat în sferele oculte termenului “energie”.

Psihologul nu utilizează astrologia, chiromanţia, tarotul, incantaţiile, ghizii spirituali, tehnicile de consultare a trecuţilor în nefiinţă sau tehnicile hipnotice pentru regresia în “alte vieţi”.

Psihologul, în afara rolului său profesional ARE DREPTUL de a avea orice credinţe, atât timp cât în cabinet el va utiliza doar formele ştiintifice, dovedite, de intervenţie.

Psihologul poate rămâne în sfera profesionalului dacă se referă la aspecte ezoterice din perspectiva psihologică (Exemplu: Carl Jung şi-a bazat multe din scrierile psihologice pe vechi scrieri alchimice.) şi nu le utilizează decât pentru analiză, analogii, metafore etc şi nu este un practicant al acestor pseudo-ştiinţe în timpul vostru de lucru în cabinet. Putem vorbi despre orice, dar practica ţine de alte domenii de activitate, nu de sfera psihologiei.

Deşi psihologia se delimitează de pseudo-ştiinţele oculte, psihologul respectă credinţele clientului său şi nu va încerca să i le influenţeze.

Îmi este limpede că sintagma “psiholog” aduce un plus multor practicanţi ai pseudo-ştiinţelor, iar unii dintre aceştia chiar dovedesc o înţelegere superioară a proceselor psihice şi a variantelor de tratament, dar varianta inversă se dovedeşte a fi în principal păguboasă.

Psihologul ezoterist

Astfel, dacă psihologul vostru şi-a alăturat competenţele ezoterice celor ce ţin de psihologie, cel mai probabil nu înţelege niciunele dintre cele două şi este sigur că pe cele din urmă este cel mai potrivit să nu şi le mai exercite.

Ezoteristul psiholog

În acest caz, varianta cea mai corectă ar fi ca ezoteristul să îşi anunţe clienţii sau publicul că are studii de psihologie, dar nu practică, iar dacă practică şi psihologia în formă oficială, în situaţiile în care se prezintă ca ezoterist, corect ar fi să anunţe că rolul său de psiholog este momentan inactiv, acestuia fiindu-i necesar un alt cadru pentru a se manifesta.

Bineînţeles că la nivel informaţional, ambii câştigă din experienţa celuilalt rol al lor, atât timp cât înţeleg disocierea acestora.

6. Nu există psiholog care să fi înregistrat numai succese profesionale.


Ca în toate celelalte sferele de activitate, rezultatele interventiilor sunt variate şi le includ pe cele de insucces profesional, indiferent ce anume a dus la acest rezultat (de multe ori, incompatibilitatea în diada psiholog-client sau insuficienta motivaţie a clientului, sunt responsabile de lipsa succesului intervenţiei).

Un profesionist va face referire şi la aceste situaţii atunci când îi este solicitat să îşi evalueze propria activitate şi nu va resimţi aceste aspecte ca ştirbindu-i din competenţă sau încrederea în modul său de lucru.

Pe de altă parte, psihologul care îţi va comunica faptul că a avut intervenţii mereu încununate de succes ar putea fi privit cu un oarecare scepticism.Nu înseamnă neapărat că minte, dar poate maniera de evaluare a succesului îi este multe prea proprie.

7. Psihologul profesionist se păstrează în limita competenţelor sale.

Nu orice psiholog are dreptul de a face evaluare psihologică pe orice aspect psihic, şi nu orice psiholog are dreptul să facă psihoterapie sau consiliere.

Competenţele sunt definite de specialitatea în care şi-a obtinut dreptul de liberă practică şi uneori, de treapta sa de specializare.

Psihologul profesionist se va consulta cu alţi colegi sau cu supervizorii săi în scopul depăşirii impasurilor profesionale pe care le întâlneşte (confidenţialitatea este păstrată). În cazul în care competenţa îi este depăşită de situaţia generată în terapie/consiliere etc sau dacă aceasta nu se încadrează în cele pe care el sau ea le tratează, îţi va recomanda un alt psiholog ce te-ar putea ajuta.

8. Psihologul îndoielnic va lucra în special în direcţia abordării propriilor scopuri şi nu a scopurilor pe care le-aţi stabilit împreună si care îţi sunt relevante.

9. Psihologul îndoielnic nu îţi comunică informatii despre cum veţi şti că terapia/intervenţia a ajuns la un final.

Da, nu poate fi estimat încă de la început câte şedinţe de terapie sunt necesare soluţionării problemei tale, dar trebuie să stabiliţi împreună un scop al terapiei şi cum anume veţi măsura daca acest scop a fost sau nu atins.

10. Psihologul îndoielnic îţi va oferi sfaturi şi se va erija într-un expert al aspectelor vieţii tale!

Psihologul NU oferă sfaturi! Ştiu, este putin dezamăgitor pentru cei ce îşi doresc răspunsuri rapide la probleme apăsătoare. Cu toate acestea, rolul psihologului psihoterapeut este acela de a te ajuta sa găseşti propriul mod de a soluţiona o situaţie problematică. Astfel, tu vei trăi viaţa ta, în conformitate cu propriile scopuri şi propria structură. Psihologul îndoielnic se va grăbi să îţi arate cât de util îţi este prin livrarea unor “reţete” – proprii sau clasice – de rezolvare superficială a problemei tale. O altă ipoteză este aceea că psihologul cu pricina nu poate manageria o situaţie problematică în ritmul clientului şi se asigură că are “în mânecă” o soluţie pentru orice, indiferent cât de păguboasă pe termen lung sau cât de lipsită de autenticitate pare pentru client.

În concluzie – fără să îţi dau sfaturi, cititorule – you’ve been warned!  🙂 Acum poţi alege cunoscând încă o versiune de evaluare a serviciilor oferite de psihologi.

Photo Source: Unknown.

8 Responses to “Cum depistezi rapid un psiholog cu o practică îndoielnică”

  • “Printre aceste structuri neacreditate se numără majoritatea clinicilor medicale private.” – aici am sa adaug o observatie. Sunt si situatii in care nu se angajeaza psihologul iar acesta incheie contract de prestari servicii pentru clinica respectiva prin cabinetul lui. In acest caz, mai este nevoie sa fie creata structura?

    • Structură nu, că nu prin ea se dau serviciile. Problema se pune, din cum înțeleg eu lucrurile, la prestarea serviciilor psihologice către beneficiarul final, persoana care vine efectiv la ședințe, în formă mijlocită. Recomand să solicitați un răspuns departamentului juridic al Colegiului, de preferință în scris, cu mențiunea că ar putea dura destul de mult (luni) până la primirea răspunsului.

  • Felicitari, Lucia! Un pic de informare in domeniu e binevenita pt ca din ce imi povesstesc la cabinet cliientii mei ,inclin sa cred ca pt unii a gasi un psiholog profesionist e a fost o loterie.

  • as dori sa adaug cateva practici indoielnice cu care m-am intalnit la o doamna psihoterapeut, cu care am renuntat sa lucrez dupa prima sedinta.
    1. fara sa stiu cand am facut programarea, am constatat la fata locului ca ne cunosteam ca vecine de bloc timp de 20 de ani (nu ne cunosteam f bine, dar stiam cateva informatii personale despre ea si invers). desi am intrebat-o daca nu este un conflict de interese sa lucram impreuna, mi-a spus ca nu.
    2. m-a intrerupt de mai multe ori in timp ce povesteam lucruri foarte importante pentru mine si cu incarcatura emotionala.
    3. m-a etichetat din primele propozitii cu o depresie postnatala
    4. interventiile ei au fost prea lungi si de multe ori, povestind lucruri din viata ei personala, ajungeam sa o ascult eu pe ea.
    5. a mentionat un alt caz cu care lucra, dand informatii despre persoana respectiva si problemele cu care se confrunta, inclusiv previziunile ei despre viitorul persoanei in cauza.

    Si astea au fost doar cateva dintre lucrurile care mi s-au parut suspecte, m-au facut sa ma simt nelalocul meu si am renuntat dupa prima sedinta. Doamna respectiva are spre 50 de ani si multi clienti din ce mi-a povestit, si licenta pe care i-am verificat-o.

  • Informaţiile sunt valide însă nu suficiente pentru a te ţine departe de “praciticile îndoielnice” (malpraxis) ale celor care, deşi atestaţi de Colegiu, greşesc în relaţia cu beneficiarul serviciilor psihologice.

  • Util si bine venit articolul tau, atat pentru informarea potentialilor clienti, cat si pentru comunitatea de psihologi (psihoterapeuti etc.), care, intr-adevar, pentru a promova si dezvolta serviciile psihologice in randul populatiei, trebuie sa-si asume intr-o mai mare masura responsabilitatea profesionala.

  • Din pacate da, se face simplu asocierea absolvent psihologie = psiholog, chiar de catre unii dintre absolventi! Dar nu, niciodata si nicaieri scoala nu ti-a dat statusul, ci doar te-a pus pe o cale, pe o directie. De acolo, multa munca si multi ani sunt necesari pentru a te putea numi psiholog, sociolog, antropolog sau chiar inginer!

Trackbacks & Pings

Lasă un comentariu