O Colaborare Profesională Inedită – Ingredientele: Conceptul Empatiei, Contextul Actual, O Întrebare, Două Perspective

On October 19, 2013 by Lucia Grosaru

 PCYNS-BPImage

Săptămâna acesta am avut plăcerea unei colaborări profesionale inedite. Împreună cu Dr. Loretta Breuning – Profesor Emerit al California State University şi Zoo Docent la Oakland Zoo – am decis transformarea comunicărilor noastre personale pe tema empatiei în context actual în blog post-uri conexe ce sunt găzduite pe blogurile ale căror autoare suntem.

Ideea acestui tip de material s-a impus în urma considerării necesităţii de a răspunde empatic în momente în care celălalt trece printr-o “criză” pe care noi înşine nu o recunoaştem sau validăm, şi drept urmare, empatia pe care o aducem în relaţie devine doar un răspuns dezirabil social, dar lipsit de autenticitate.

Ce am putea alege în aceste momente? Să răspundem în conformitate cu aşteptarea celuilalt sau a grupului, dar să riscăm pierderea sentimentului de autenticitate şi integritate personală… sau să gasim o variantă prin care să fim congruenţi cu propriile credinţe, dar să riscăm excluziunea grupului? Ne aliniem viziunea cu aceea împartăşită de ceilalţi şi ne alăturăm în trăirea empatică a “crizei” sau riscăm etichetarea ca “ne-empatici”, “reci” etc?

Drept urmare… A fi sau a nu fi Empatici?

Perspectiva Lorettei Breuning este aceea neurochimică, drept semn al modului în care încă suntem influenţaţi de “creierul de mamifer” (sau creierul arhaic).

Empatia devine o adicţie, pentru că ne activează şi susţine secreţia a ceea ce Loretta numeşte “substanţele chimice ale fericirii”, anume oxitocină, dopamină şi serotonină. Sentimentul de apartenenţă confirmată la grup ajută producţia de oxitocină, prin aşteptarea recompensei dată de reuşită, se stimulează secreţia de dopamină, iar serotonina vine din mulţumirea faptului că ne consolidăm statutul de persoană “bună”.

Perspectiva mea a implicat abordarea comportamentelor empatice ca facilitatori sau inhibitori ai comortamentelor asertive. Când acceptăm să oferim suport deşi nu validăm starea de “criză” a celuilalt, devenim submisivi, dacă-i invalidăm crediţele, putem deveni agresivi. A rămâne asertivi într-o astfel de situaţie implică armonizarea acţiunii cu propriile credinţe şi trăiri emoţionale faţă de aceasta. O persoană asertivă ştie că are dreptul de a considera anumite solicitări nerezonabile şi poate alege să nu le răspundă. Din această perspectivă, putem considera faptul că nu există o obligativitate de a fi empatici sau de a oferi suport, ci o disponibilitate personală în acest sens, pe care putem alege să o activăm sau nu. Astfel, unele solicitări de atitudini empatice, venite din partea celorlalţi, pot fi catalogate de noi drept nerezonabile şi avem dreptul de a nu le răspunde. Acest proces cognitiv, atitudinal şi emoţional asigură congruenţa cu alegerile pe care le facem si elimină riscul disonanţelor cognitive (două credinţe opuse ce întră în “coliziune”).

Vă invit să citiţi pe larg concluziile şi recomandările noastre referitoare la întelegerea şi gestionarea răspunsurile empatice, vizitând blogurile “Your Neurochemical Self” (găzduit de PsychologyToday.com) şi “Psychology Corner” (Psychologycorner.com). – Link-urile complete, mai jos pe pagină.

Ne puteţi susţine prin Like sau Share pe reţelele de socializare şi încurajăm feedback-urile în referire la perspectivele pe care le-am oferit.

Autor: Dr Loretta Graziano Breuning

Blog: Your Neurochemical Self

Platforma: Psychology Today

Autor: Lucia Grosaru, Psiholog M.A.

Blog: Psychology Corner

Platforma: Psychology Corner

Enjoy! 🙂

Photo © Lucia Grosaru.

Lasă un comentariu